Soclul e înalt. Statuia și mai înaltă. Împreuna au 9.5 m. La circ am văzut oameni care țineau farfuriile într-un băț. În vârful bățului, noi nu avem farfurii. Avem o statuie înaltă și zveltă, care nu prea știm cum e legată de soclu și dacă e chiar legată…

Este sâmbătă ora 16:00.  Încă se sudează în jurul statuii.

„Dar centrul statuii? Știm exact unde e centrul statuii?” Macaraua trebuie să se așeze fix pe centru. Nu putem lua statuia dintr-o parte.

Îl sun pe Isaida, nu răspunde. Trebuie să așezăm perpendiculara pe statuie! Bogdan îl sună pe Mihai Pană. Motivează ceva la telefon. Nu vreau să aud ce spune, pentru că, orice ar spune este neimportant în fața unicității acestei lucrări. Nu pot greși niciun centimetru. Îmi aud în ureche vorbele Primarului General: “Dacă greșești ori ajungi la Jilava, ori pleci în munți.”

Macaraua de 250t își caută locul. Îi arătăm cărămizile înșirate pe caldarâm drept linia spre centrul statuii, așa cum am reușit noi, cu sfoară și ruleta de 7 m, să o apreciem.

Sudorii continua să sudeze. Sunt la ultima bară orizontală din proiectul lui Zagaican. Nimeni nu i-a întrebat dacă le e sete, dacă le e foame. Nu i-am văzut nici după un tufiș să urineze.

Consultantul Ministerului Culturii îmi spune că statuia e deplasată de pe soclu.

–       La prima mișcare, va cădea!.

„Asta mai lipsește”

Ne uităm lung la statuie. Într-adevăr, primul disc pe care stă statuia este deplasat puțin față de discul următor fixat pe soclu. Mă uit la centrul de greutate fixat de noi cu cărămidă. Consultantul mă amenință că voi da de dracu’ dacă se întâmplă ceva cu statuia.

– La cutremur discul pe care stă statuia a alunecat în față. Acum nu mai e nici o legătură între statuie și soclu.

Nu, n-are dreptate. Capul e aplecat spre față, iar umărul statuii pare a fi adevăratul centru de greutate și nu discul sau capul. Iar umărul cade aproape exact pe centrul de greutate stabilit de noi pe soclu. Și dacă mă inșel? “O să ajungi la Jilava, ori pleci în munți”.

Alban mă duce în spatele statuii și atunci am o revelație!

Dacă statuia s-ar fi deplasat la cutremur, această mișcare ar fi fost aleatorie.  Ori din spate privind, discurile sunt pe același ax.

Îi spun Consultantului că a pierdut o ladă de bere și că s-a inșelat. Consultantul insistă și mă face răspunzător dacă nu continui să construiesc o structură metalică până la nivelul umerilor statuii, apoi să leg statuia de noua structură.

–       Cum se leagă?

–       Așa, ca spițele de la bicicletă.

Înnebunesc, sudorii sunt aproape terminați.

Mă așez în genunchi cu Bogdan pentru a trasa marginea unde se așează trailerul. Tot cu sfoară și cărămidă, iar calculator ne este telefonul mobil.

Mă aud strigat. Este Consilierul Primarului.

Las totul baltă și mă prezint în fața Primarului General. Este însoțit de fostul candidat la Președinție (Remus Cernat) și o Doamnă guralivă care mă ia la întrebări.

–       Aveți specialiști să mutați statuile?

–       Da, am un consilier de la Ministerul Culturii.

Candidatul intervine și el:

–       Aveți autorizație?

–       Da, am!

–       Unde-i panoul de șantier?

–       Recunosc că nu l-am montat

Se întoarce către Primar:

–       Recunoaște că nu are panou

Apoi către  mine:

–       Opriți imediat lucrul!

–       De oprit nu pot să îl opresc, dar voi plăti amenda

–       Opriți imediat lucrările!

–       Repet, plătesc amenda

Și deodată mă strafulgeră o idee:

–       Dar, în această seară voi pune panoul. Sun chiar acum să-l aducă.

Doamna guralivă intervine, spunând ceva de un sacrilegiu pe care îl fac.

Mă simt ofensat și îi replic:

–       În Centrul Istoric nu ați văzut ce am făcut?

–       Asta e altceva.

–       Să fie și alții ca mine, care iubesc cu adevărat orașul și am fi departe. Uitați-vă, chiar acum descarcă un trailer special adus din Austria, doar pentru acest transport!

–       Da, ce să spun, un trailer special.

–       Doamnă, dacă sunteți ironică, permiteți-mi să mă retrag. Domnule, vă aduc în noaptea asta panoul.

–       Vreau să îl văd.

Mă întorc pe călcâie.

Gura mi-e uscată, îl sun pe Luigi. Ora e târzie. Mugur Mihăescu, interpretul lui Garcea, vine spre mine cu o tava de cafele. Iau una și o sorb ca să îmi țină loc de sete.

Mă învârt în loc fară țintă. În loc de aprecieri, uite ce primesc. Sudorii nu se opresc din lucru. Ascultă orbește comenzile Consilierului Culturii. Nu mai intervin. Mi-e teamă. Apare în piață și Răzvan Teodorescu și schimbă câteva cuvinte cu Consilierul Culturii.

Imi dau seama că nici autorizația invocată nu o am la mine. Mă sui în mașină și ca un apucat pornesc spre birou să aduc autorizația. Măcar asta să o am în șantier.

Unul spune că o să cadă statuia, alta spune că e un sacrilegiu, pe altul îl preocupă panoul de șantier. Simt o mânie surdă cum îmi năpădește trupul. Când mă întorc în piață, întunericul se lăsase de-a binelea peste oraș și o ploaie măruntă udă strada, udă statuia, udă statuia și…barele metalice…

–       Opriți lucrul! strig cu o voce sugrumată.

–       Dați-vă jos, toată lumea jos!!

Eram cutremurat. La 9 m înălțime, crăcănați pe barele de oțel umezite de ploaie, cu măștile pe figură, sudorii sudau fără cea mai mică protecție, un picior obosit mișcat greșit și se prăbușeau de la 9 m înălțime.

–       Oamenii ăștia lucrează de 16 ore neîntrerupt, spune Bogdan.

De data asta strig cât pot:

–  Căutați centuri de siguranță, puneți podine! Nimeni nu mai lucrează neasigurat!!

Apare și Luigi cu panoul dorit de Candidatul la Președenție.

În jurul meu toată lumea se agită, vrea să facă ceva.

Se aduc centuri. Se aduc podine de lemn. Sudorii se cațără la 9m și-și leagă centurile. Pornim din nou mașina de sudură, intr-un efort colectiv demn de toată stima.

E trecut de miezul nopții. Nimeni n-a plecat, nimeni nu simte oboseala.

Statuia e legată fedeleș, de către Consilierul Culturii.

„La ce bun?”, ne întrebam cu toții. Dacă principiul meu nu e bun, adică farfuria de beton construită sub statuie nu e suficient de rigidă, soclul crapă, statuia crapă, oricât am infășura-o în meșe. Avem un castel de nisip pe o farfurie. Dacă farfuria se îndoaie, oricât de puțin, castelul se prăbușește. Zagaican mi-a spus că din calculele lui, nu vom avea o deformație mai mare de 1 mm. Și atunci, din nou întreb: „la ce bun infășurăm statuia în tot soiul de funii.”

Sudorii, ca niște umbre, coboară de pe statuie. Începe operația de ridicare. Va fi perfect centrată? Nu se vor deforma cușca și farfuria? Găndiți-vă la castelul de nisip!

Avem câte un om la fiecare colț al farfuriei verificând dacă penele de oțel de sub farfurie se mișcă. Farfuria trebuie să se ridice perfect orizontală (să nu cadă statuia de pe soclu).

Alban comunică sarcina la macara:

–       40 t

Nimic nu se întâmplă.

–       65 t

Nimic nu se întâmplă.

Calculul inițial arăta că greutatea statuii este de 80t. Mai avem puțin. Mi-e frică să nu se încline.

–       80 t

Alerg dintr-o parte în alta a statuii… Toți supraveghetorii dau din cap negativ. Nimic nu se întâmplă.

–       86 t

Nimic. Îl rog pe macaragiu să fie atent.

–       90 t

Aproape nimic. Penele din față parcă s-au mișcat. Tragem speranță.

–       Încă puțin

–       96 t

Doar penele din față se mișcă, cele din spate sunt înțepenite. Consultantul mă somează să oprim. Soclul e lipit sau agățat undeva și la un moment dat se va smulge, aruncând statuia în aer.

Alban spune să continuăm. S-au format două tabere. Unii spun să continuăm, să tragem, alții să ne oprim. Șeful de la macarale mi-atrage atenția ca au ieșit din diagramă, iar Alban îmi arăta calele înfundate în pământ. Caldarâmul cedase și calele macaralei se infundaseră în pământ.

Nu vreau să risc. Îl întreb pe Ilie „Ce facem?”

–  Ne oprim. Aduc cricuri hidraulice. Să încercăm să desprindem farfuria și soclul de pe pământ.

–  Sunt de acord. Nu riscăm. Aduceți cricurile!

Mă dor picioarele. Deschid portiera unui papuc și mă așez, cu picioarele afară. Ceilalți se reazămă, sau se așează și ei pe carlinga papucului.

Privesc în susul statuii. Privesc macaraua. Privesc …. Privesc cârligul ….100 t….

–       Mai Cristi, 100 t de la cârlig înseamnă 100 tone?

–       Se pare că da …

–       Deci mai are 4 tone … și se îndoaie cârligul?

–       Se pare că da …. dar macaragiul a zis că merge, pe răspunderea lui până la 120 t

–       Hm .. Asta mai lipsea!

Alban cu un furtun de apă sub presiune încearcă să spele tăietura de sub farfurie, în încercarea disperată de a elimina posibilitatea lipirii farfuriei de pământ.

Se aduc cricurile. Se montează. Se încordează din nou macaraua. Toată lumea la posturi.

Cineva pune un lemn peste calele macaralei, să vedem dacă se mai înfundă.

La 90 de tone încep să se miște penele din față.

–       Activați cricul pe spate!

–       Se mișcă penele pe spate

–       S-au blocat penele pe față

–       Nu-i nimic. Macaraua să tragă puțin

–       Se mișcă penele pe față

–       S-au blocat penele pe spate

–       Mai dati la cricuri pe spate

–       Se mișcă pe spate

–       Trage macaraua!

–       100t…100t

–       Se mișcă statuia

–       Da. Da. Se mișcă. Atenție! Țineți de statuie! Ridică încet. Gata e desprinsă! Rămâi în aer cu ea!

–       Calele sunt înfundate de tot în pământ!

Este ora 3 dimineața. Hotărâm să punem statuia la loc și a doua zi, pe lumină să refacem terasamentele la cale și după aceea să facem rotirea și să așezăm pe trailer statuia.

Ne împărțim în două echipe. Unii rămân. Alții pleacă și se vor întoarce la șase. Olteanu rămâne în Piața Unirii, de unde, pe jos va verifica tot traseul. Nici un cablu nu ar trebui să existe în calea statuii, care pe trailer, are 10 m înălțime.

Plec acasă. Sunt fericit și încrezător în reușită. Structura metalică n-a pârâit de loc!!!

Farfuria noastră a fost perfect rigidă!!! Ăsta-i lucrul cel mai important.

La 6 dimineața era toată lumea adunată din nou. Inclusiv Consilierul Primarului General și Directorul Primăriei, Bogdan Hreapcă.

Două ore a durat până am refăcut terasamentul pentru macara. La ora 8:15 cu statuia și soclul ei, pe trailer, am ieșit în Bulevard, în liniște, ca într-o procesiune religioasă.

În jurul „catafalcului”, în picioare, se înșiraseră oamenii noștri și de la Felbermayr, porniți să conducă pe penultimul drum, statuia.

În față, deschideau drumul, mașina Poliției, a Primăriei și a noastră de la Apolodor.

Un cortegiu tăcut, dar fericit, se mișca cu 4 km/h spre Parcul Izvor.

În jurul orei 12:00 a fost „coborâtă” pe noua fundație statuia  și soclul ei.

Am aplaudat cu toții, cu fericire, așa cum văzusem când eram mic că aplaudau cei de la NASA – toți în cămăși albe si cravată – momentul aselenizării.

Aplaudăm și noi acum, după o noapte încordată, momentul așezării pe noua fundație.

Cafeaua pe care o așezasem cu 4 ore înainte pe „farfuria” de beton de sub statuie, rămăsese intactă în ceșca ei. Am băut-o cu nesaț!

În loc de concluzii:

Luni – am eliberat sumele de bani pentru premierea celor ce au lucrat, fără să șovăie în acea noapte.

Am concediat un topometrist și am dat avertisment întregului colectiv topografic.

Am fost felicitat la rândul meu de către Consilierul Primarului General și Directorul Primăriei, Bogdan Hreapcă.

Primarul General mi-a spus că mă pupă.

Date tehnice

–       Înălțime de transport (pe trailer): 10 m;

–       Greutate statuie si soclu : 80 t;

–       Greutate totală (inclusiv suportul de beton și structura de rezistență): 100t;

–       Macara: Liebherr 250 t;

–       Trailer: acționat cu telecomandă, motorizat independent pe fiecare punte, lățime 5 m. Poate menține platforma orizontală, indiferent de drum;

–       Lungime traseu: aprox. 2,5 km;

–       Suportul de beton (farfuria) s-a creat prin carotari secante (ø350mm x 5m), armare și betonare; Supotul de beton (farfuria) s-a separat de restul fundației prin tăiere cu lant diamantat;

–       Lungime lanț diamantat folosit: 100 m

–       Grup electrogen: 125 km

–       Denumirea statuii: Ion Heliade Rădulescu

–       Execuție: 1879 – 1881

–       Nr. Persoane participante: 20

–       Data mutării: 5 Septembrie 2010

Mulțumirile mele:

–       LUXTEN, RATB, UTI (pentru asigurarea traseului);

–       PRIMĂRIEI CAPITALEI, pentru tot sprijinul acordat.